„Dacă scopul Rusiei a fost să creeze discordie, dezordine și haos în Statele Unite, atunci, cu toate aceste audieri în comisii, anchete și ură între partide, ea a reușit dincolo de cele mai nebunești vise ale sale. Cei de la Moscova mor de râs”, a scris președintele Trump pe Twitter.
De asemenea, președintele SUA a criticat FBI pe motiv că nu a tratat cu seriozitate suspiciunile legate de autorul atacului armat din Florida, Nikolas Cruz, afirmând că FBI a pierdut prea mult timp cu ancheta privind ingerințele Rusiei din alegerile prezidențiale americane.